Orice discuție despre Fundaţia Academia Civică se confundă aproape complet cu o discuție despre Memorialul de la Sighet, care reprezintă principalul proiect al fundației. În fapt, Fundaţia Academia Civică a fost înfiinţată în anul 1994, ca urmare directă a demersurilor inițiate încă din 1992 de către Ana Blandiana în vederea organizării unui memorial dedicat victimelor dictaturii comuniste din România. La începutul anului 1993, Ana Blandiana a cerut sprijinul secretarului general al Consiliului Europei, Catherine Lalumière, pentru transformarea închisorii de la Sighet într-un muzeu memorial şi a depus proiectul primului Memorial al Victimelor Comunismului din întreaga lume. Proiectul a fost alcătuit împreună cu Romulus Rusan. Potrivit amintirilor Anei Blandiana, drumul sinuos al Memorialului de la idee la punere în practică a plecat de la Strasbourg pentru a se opri la Sighet: ”La început, această idee a fost una mai degrabă teoretică. În 1993, cînd am propus-o Consiliului Europei, era o idee teoretică – una, ca multe alte idei ale Alianței Civice. Aici era un grup mare de intelectuali care gîndeau în sensul ideii: cum trebuie să fie transformată o dictatură într-un stat de drept. Ce trebuie făcut pentru ca să se întîmple asta? Și ce trebuie să fie făcut distinct de lumea politică – acolo unde, adesea, se părea că se făcea contrariul. Și, pentru aceasta, noi aveam tot felul de planuri, tot felul de idei. Ei bine, între aceste idei, cea despre Memorialul Victimelor a fost una teoretică, foarte generală; era atît de teoretică, încît nu ne-am gîndit nici o clipă cum să o susținem, financiar, în practică. Am propus-o Consiliului Europei, ei au acceptat-o foarte repede. Pe scurt: eu fusesem invitată să țin o conferință despre drepturile omului la Strasbourg, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. La cina de după această conferință, a fost o cină festivă, eu am fost așezată la masă lîngă Catherine Lalumière, pe atunci șefa Consiliului Europei. (...) Eu am întrebat-o în direcția următoare: nu vi se pare că, așa cum faceți un centru de studiu al nazismului, ar trebui să faceți și unul de studiere a comunismului, ale cărui orori sunt mult mai puțin cunoscute? Și am zis, asta chiar mi-a venit pe loc: există o închisoare în care au fost distruse elitele din România interbelică, la Sighet. Și am adăugat: ar fi un loc ideal în care s-ar putea face un Memorial, un centru de studii. Ar fi un moment important de cunoaștere – discuția de acolo de la Strasbourg a fost, de fapt, despre cum pot ajunge să se cunoască cele două Europe, cea Vestica și cea care tocmai ieșise, cît ieșise, din comunism. Teza mea fiind aceasta: că nu e suficient să își unească aceste două Europe politicile publice și că trebuie să ajungă cumva să își unească obsesiile și, în fond, să se cunoască, să își cunoască, reciproc, marile traume. (...) Acesta a fost momentul de cotitură. De aici a pornit totul. D-na Lalumière a zis așa: e o idee nemaipomenită; faceți un proiect! Am făcut acest proiect, împreună cu soțul meu. Era în 1993. L-am depus și am așteptat răspunsul. Și răspunsul a venit, mai întîi telefonic: proiectul dumneavoastră a fost acceptat. Noi am fost în al nouălea, al zecelea cer de fericire; era un mare succes al Alianței Civice, am făcut o conferință de presă în care am povestit totul. Urmarea oficială a fost că în ziarul oficial al Guvernului Văcăroiu a apărut două zile la rând cu litere de-o șchioapă titlul: ’Sacrilegiul de la Sighet,’ un text în care se explica faptul că noi vindem suferința românilor Consiliului Europei. Atunci, noi nu eram integrați în structurile europene; așadar, ei își ’apărau’ țara, iar noi eram dușmani”.
În luna mai a aceluiași an 1993 a avut loc şi primul simpozion ”Memorialul Sighet: De la adevărul istoric la judecata istoriei.” Ce implica realizarea practică a unui astfel de memorial nu le-a fost limpede nici inițiatorilor din prima clipă, așa cum subliniază repetat Ana Blandiana. ”La început, a fost mai mult o idee teoretică, foarte generală. Era atît de teoretică încît, în primele momente, nu am avut nici un gînd că noi trebuie să facem cumva să susținem financiar punerea ei în practică,” rememorează, ușor amuzată, Ana Blandiana. În anul 1994, la mijloc de aprilie, o delegație a Consiliului Europei a venit în România pentru a efectua o vizită la Bucureşti şi la Sighet. Sugestia de a se înfiinţa o fundaţie, care să realizeze efectiv şi apoi să administreze proiectul Memorialului Sighet, a venit din partea Consiliului Europei. Astfel, la data de 21 aprilie 1994, Ana Blandiana împreună cu alţi 175 de membri fondatori au înfiinţat Fundaţia Academia Civică, având ca scop general educaţia civică prin cunoaşterea trecutului recent al României şi al Europei de Est. În octombrie 1994, ca urmare a unei decizii a Consiliului Local Sighet, clădirea închisorii din centrul orașului a fost atribuită Fundației Academia Civică. În foarte scurt timp au început lucrările de reparare a clădirii, mai întîi la pereții exteriori, cu fonduri care au provenit de la fundația germană Hanns Seidel și din donații particulare.
Proiectul major al Fundaţiei Academia Civică este Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet. Trebuie menţionat însă și faptul c,ă în 1993, cu patru ani înainte de inaugurarea Memorialului, Romulus Rusan a creat Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului. Acest centru a contribuit direct la înfăptuirea Muzeului Sighet şi, împreună cu acesta, a devenit parte integrantă a Memorialului Sighet. Proiectul acestui memorial a fost luat sub egida Consiliului Europei din aprilie 1995, iar la 10 iunie 1997 s-a promulgat Legea 95/1997 prin care Memorialul Sighet a fost declarat ”ansamblu de interes național.” Conform textului publicat în Monitorul Oficial Nr. 121/12 iunie 1997, Art 1 al legii precizează că ”se declară ansamblu de interes naţional complexul format din închisoarea Sighet, cimitirul Cearda şi terenul aferent, sub denumirea de ’Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet,’ situat în municipiul Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş.” Art. 2 specifică faptul că ”terenul şi construcţiile cu dotările aferente închisorii Sighet şi cimitirului Cearda sunt atribuite Fundaţiei ’Academia Civică, ’ în folosinţă gratuită, pe termen de 50 de ani,” iar Art. 3 adaugă că ”punerea în valoare a ansamblului ’Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet ’se face de către Fundaţia ’Academia Civică’” (http://www.memorialsighet.ro/memorialul/). Lucrările de amenajare ale Memorialului Sighet în clădirea fostei închisori au început efectiv la 1 iulie 1996. În 1998, Consiliul Europei a catalogat Memorialul de la Sighet ca unul dintre cele mai importante locuri de păstrare a memoriei europene, comparabil cu Memorialul de la Auschwitz şi Memorialul Păcii din Normandia.
”Cea mai mare victorie a comunismului – o victorie relevată dramatic abia după 1989 – a fost crearea omului fără memorie, a omului nou cu creierul spălat, care nu trebuie să-şi amintească nici ce a fost, nici ce a avut, nici ce a făcut înainte de comunism. Realizarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei este o formă de contracarare a acestei victorii, un mijloc de resuscitare a memoriei colective.… Memorialul este o instituţie a Memoriei, unică în felul ei prin faptul că este în acelaşi timp institut de cercetare, de muzeografie şi de învăţământ. La întrebarea ‘Poate fi reînvăţată memoria?’, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din România este un convingător răspuns afirmativ,” spune, într-o declarație de principiu, Ana Blandiana cu privire la grandiosul proiect de conservare a memoriei comunismului din România (http://www.memorialsighet.ro/).
De-a lungul anilor, prestigiul și impactul public ale acestui amplu proiect au crescut într-un mod impresionant prin multitudinea de şcoli de vară, conferinţe şi seminarii internaţionale, publicaţii academice şi de popularizare, vizite tematice şi proiecte de cercetare a istoriei recente a României în context est-european. Dintre acestea se pot aminti cele zece simpozioane anuale, desfăşurate între 1993 şi 2002, materializate în zece volume însumînd peste 7300 pagini; numeroasele expoziţii itinerante, printre care “Memoria ca formă de justiţie” (2011–2013), “Corneliu Coposu şi societatea” (2014); “Rusaliile Negre: Deportarea în Bărăgan” (2011–2014); “Canalul Dunăre-Marea Neagră: Un cimitir programat” (2010–2014); școlile de vară organizate anual începînd cu anul 1998; precum și comemorările anuale ale victimelor comunismului cu ocazia Zilei Porţilor Deschise, care are loc începînd cu anul 2003 de ziua Înălţării Domnului, considerată și Ziua Eroilor.
